Deciziile clienților noștri trebuie fundamentate pe dovezi solide. De aceea, elaborarea de studii și analize complexe a devenit un element central în activitatea noastră.
De la studii de drept comparat, care au vizat atât state membre ale Uniunii Europene, cât și țări din afara acesteia, până la analize orizontale la nivel de programe sau evaluări instituționale, am reușit să mobilizăm experți cu experiență națională și internațională, capabili să furnizeze sinteze riguroase și recomandări cu aplicabilitate practică și sustenabilă. Printre exemple se numără analiza orizontală elaborată pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin AM POCA sau prima analiză de tip panoramic realizată la nivelul Curții de Conturi a României.
Beneficiarii proiectelor noastre includ:
Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), pentru care am realizat studii și analize privind situația actuală a carierei funcționarilor publici, gestionarea personalului contractual, analiza deficitului de competențe și a nevoilor de instruire, precum și diagnoze organizaționale și analize de imagine asupra rolului instituției;
Ministerul Transporturilor, pentru care am efectuat analize diagnostic ale performanțelor financiare și operaționale ale companiilor C.N.A.I.R., C.N.I.R., C.F.R., C.F.R. Călători și Metrorex, alături de consultanță pentru managementul contractelor și monitorizarea implementării recomandărilor;
Secretariatul General al Guvernului (SGG), pentru care am elaborat analiza legislației naționale și europene în domeniul raportării de sustenabilitate, metodologia de adaptare a Codului Sustenabilității la elementele naționale și europene, precum și Codul Sustenabilității (adoptat ca standard voluntar de raportare prin hotărâre de guvern) și ghidul aferent.
Această diversitate de proiecte reflectă capacitatea noastră de a răspunde unor nevoi complexe, de la resurse umane și dezvoltare organizațională până la infrastructură și sustenabilitate, oferind întotdeauna fundamentul necesar pentru decizii strategice solide.
DESPRE NOI
Pentru noi fiecare proiect este special.
Suntem atenți la detalii și buni cunoscători ai legislației aplicabile domeniilor pe care le stăpânim și îmbinăm cu succes cunoștințele teoretice cu demersul practic, ținând întotdeauna cont de specificul fiecărui beneficiar, de obiectivele și constrângerile sale.
CONTACT
Strada Cărvunarilor nr. 13, parter
Sector 6 București
(+4)0 722 575 925
office@uniques.ro